IMNUL MOTA - MARIN
Anno: 1937
Gruppo:
Testo: Radu GyrMusica: Ion Mânzatu
Menu
Sunt ruguri si flacari, e Spania’n scrum...
Gloantele cad în altar.
În negrele santuri cu sânge si fum
ploua cu schije si jar.
Dar sub obuze,
gloante si spuze,
par legionarii niste munti...
Ranita’n zare
crucea le–apare:
si ceru–i mângâie pe frunti.
Noaptea’n transeu legionarii
în ploaie îsi fac rugaciunea...
Visul lor trece fruntarii
si’n gând li se aprinde Legiunea,
si vad Capitanul si tara
cu sfântu–i destin legionar.
Obuzele tuna, împroasca otel...
Tancuri pornesc ca din iad.
Si Mota e’n frunte, Marin lânga el,
rosii granatele cad...
Printre retele,
mine, srapnele,
schijele ploua fier de sus...
Loviti în frunte,
cu brate frânte,
cad legionarii lui Isus.
Mota, în sant, plin de sânge,
sopteste, murind, rugaciunea:
“Moartea la pieptu–i ne strânge
sa creasca mai mândra Legiunea;
sa faci Capitane o Tara
ca soarele sfânt de pe Cer”.
Dar jertfele sfinte ard pururi în noi;
jertfele ne–au mântuit.
Si cresc din morminte Martirii–Eroi,
neamul se’nalta sfintit.
Legiunea’ntreaga
jurând se leaga
ca sa urmeze jertfa lor.
Din legaminte
si jertfe sfinte
va creste–un neam biruitor.
Scumpii eroi ne vegheaza
si duc spre lumina Legiunea.
Toti vrem o moarte viteaza,
ca Ei ne soptim rugaciunea:
“Sa faci Capitane o Tara
ca soarele sfânt de pe Cer”.
Azi, sfintele oase le–am pus temelii
vesnice, Neamului Dac,
si ele înfrunta de–acum vesnicii,
stânci tencuite cu veac.
Gloantele cad în altar.
În negrele santuri cu sânge si fum
ploua cu schije si jar.
Dar sub obuze,
gloante si spuze,
par legionarii niste munti...
Ranita’n zare
crucea le–apare:
si ceru–i mângâie pe frunti.
Noaptea’n transeu legionarii
în ploaie îsi fac rugaciunea...
Visul lor trece fruntarii
si’n gând li se aprinde Legiunea,
si vad Capitanul si tara
cu sfântu–i destin legionar.
Obuzele tuna, împroasca otel...
Tancuri pornesc ca din iad.
Si Mota e’n frunte, Marin lânga el,
rosii granatele cad...
Printre retele,
mine, srapnele,
schijele ploua fier de sus...
Loviti în frunte,
cu brate frânte,
cad legionarii lui Isus.
Mota, în sant, plin de sânge,
sopteste, murind, rugaciunea:
“Moartea la pieptu–i ne strânge
sa creasca mai mândra Legiunea;
sa faci Capitane o Tara
ca soarele sfânt de pe Cer”.
Dar jertfele sfinte ard pururi în noi;
jertfele ne–au mântuit.
Si cresc din morminte Martirii–Eroi,
neamul se’nalta sfintit.
Legiunea’ntreaga
jurând se leaga
ca sa urmeze jertfa lor.
Din legaminte
si jertfe sfinte
va creste–un neam biruitor.
Scumpii eroi ne vegheaza
si duc spre lumina Legiunea.
Toti vrem o moarte viteaza,
ca Ei ne soptim rugaciunea:
“Sa faci Capitane o Tara
ca soarele sfânt de pe Cer”.
Azi, sfintele oase le–am pus temelii
vesnice, Neamului Dac,
si ele înfrunta de–acum vesnicii,
stânci tencuite cu veac.